Arhive etichetă: futsal

CN Nicu Gane Fălticeni merge la Galați cu șanse minime de calificare la turneul final al Cupei României

La mijlocul acestei săptămâni, CN „Nicu Gane” Fălticeni a întâlnit, pe teren propriu, echipa CS United Galați, într-un meci care a contat pentru prima manșă a optimilor Cupei României – Futsal Under 19.

În prima repriză fălticenenii au ratat numeroase ocazii de gol, inclusiv trei lovituri de pedeapsă, iar oaspeții au avut avantaj de 1 gol.

Diferența a crescut în repriza secundă, până la 5 goluri. Pe final, fălticenenii au reușit să marcheze de 3 ori, iar CN Nicu Gane păstrează șanse minime de calificare în returul programat pe data de 17 feruarie 2019.

Pentru echipa pregătită de Marcel Irimie au marcat Tiberiu Piciu și Sergiu Sava (2 goluri).

CN Nicu Gane: Blanariu Sergiu, Andrei Giuliano – Pintilei Andrei, Pintilei Petrică, Piciu Tiberiu, Croitoru Paul, Sava Sergiu, Simion Flavius, Simion Stefan, Mardari Mihai, Botezatu Codruț, Dascălu Ionuț, Nistor Emanuel, Chiriac Florin, Ciursa Alexandru.

„Primul joc din acest sezon ne-a adus în față cel mai puternic adversar pe care îl puteam întâlni în această fază.

Chiar dacă am pierdut acest joc, baieții noștri s-au mobilizat și au arătat o determinare care îmi dă speranțe că în acest retur de campionat vom face o figură frumoasă.

Doar lipsa de inspiratie la finalizare a făcut să nu căștigăm. Ne așteaptă un meci foarte greu la Galați, însă am convingerea că vom reuși să facem un joc bun și acolo, jucându-ne șansa până la capăt.

Felicit băieții pentru modul cum s-au luptat și au încercat până în ultima secundă să obțină un rezultat bun. Le mulțumesc și tuturor celor care ne-au susținut. Mă bucur pentru faptul că avem din ce în ce mai mulți suținători la meciuri și sper ca prin evoluțiile viitoare să îi determinăm să fie alături de noi în continuare”, ne-a declarat antrenorul Marcel Irimie.

Sursa: Cronica de Fălticeni

Șomuzul Preutești și Șomuz Fălticeni s-au calificat la turneul final al campionatului județean de futsal

Sala de sport „Gabriel Udișteanu” din Fălticeni a găzduit duminică, 19 februarie, al treilea turneu zonal din cadrul Campionatului județean de futsal.

După aproape 7 ore de fotbal, Șomuzul Preutești și Șomuz Fălticeni s-au calificat la turneul final, care va fi organizat la Suceava, la începutul lunii martie.

Dacă Șomuzul Preutești a reușit să se impună în fața Fălticeniului, în cel mai așteptat meci al zilei, echipa surpriză a turneului a fost Sporting Bunești, care a reușit să acumuleze 6 puncte. Cu Siretul Dolhasca, Buneștiul a revenit de la 2-4 și s-a impus la lovituri de departajare. Nu a avut însă același noroc cu Preuteștiul.

Partidele au fost arbitrate de Vasile Tacu și Gheorghiță Ignătescu. Observator AJF Suceava – Aurel Constantin.

Rezultate: 

ACS Șomuzul Preutești – AS Știința Mitoc 4-0

CS Sporting Voința Bunești – AS Siretul Dolhasca 4-4 (6-5 d.p.)

ACS Șomuz Fălticeni – ACS Șomuzul Preutești 2-4

AS Știința Mitoc – CS Sporting Voința Bunești 4-5

ACS Șomuz Fălticeni – AS Siretul Dolhasca 8-2

ACS Șomuzul Preutești – CS Sporting Voința Bunești 2-2 (6-5 d.p)

AS Siretul Dolhasca – AS Știința Mitoc 5-1

CS Sporting Voința Bunești – ACS Șomuz Fălticeni 1-7

AS Siretul Dolhasca – ACS Șomuzul Preutești 3-5

AS Știința Mitoc – ACS Șomuz Fălticeni 0-3

Clasament final: 1. Șomuzul Preutești – 11p./ 2. Șomuz Fălticeni – 9p./ 3. Sporting Bunești – 6p./ 4. Siretul Dolhasca – 4p./ 5. Știința Mitoc – 0p.

Galerie foto/video în curs de actualizare:

 

Campionatul județean de futsal continuă duminică la Fălticeni

Campionatul județean de fotbal în sală, ediția a 3-a, continuă la sfârșitul acestei săptămâni, la Fălticeni.

Duminică, 19 februarie 2017, de la ora 10.00, vor intra în competiție echipele ACS Șomuz Fălticeni, ACS Șomuzul Preutești, CS Sporting Voința Bunești, AS Siretul Dolhasca și AS Știința Mitoc.

Turneul se va desfășura în Sala de sport „Gabriel Udișteanu” (lângă Stadionul “Nada Florilor”). Accesul spectatorilor este gratuit.

Competiția este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Suceava. Primele două echipe clasate după disputarea cele patru turnee zonale vor participa la un turneu final care va fi organizat pe data de 5 martie, la Suceava.

După primele două turnee, organizate la Gura Humorului și Bosanci, s-au calificat la turneul final echipele: Stejarul Cajvana, CS Gura Humorului, Recolta Fântânele și Viitorul Liteni. Etapa zonală se va încheia pe 26 februarie, la Milișăuți.

 

Programul turneului de la Fălticeni:

10:00 – 10:30 : ACS Șomuzul Preutești – AS Știința Mitoc

10:40 – 11:10 : CS Sporting Voința Bunești – AS Siretul Dolhasca

11:20 – 11:50 : ACS Șomuz Fălticeni – ACS Șomuzul Preutești

12:00 – 12:30 : AS Știința Mitoc – CS Sporting Voința Bunești

12:40 – 13:10 : ACS Șomuz Fălticeni – AS Siretul Dolhasca

13:20 – 13:50 : ACS Șomuzul Preutești – CS Sporting Voința Bunești

14:00 – 14:30 : AS Siretul Dolhasca – AS Știința Mitoc

14:40 – 15:10 : CS Sporting Voința Bunești – ACS Șomuz Fălticeni

15:20 – 15:50 : AS Siretul Dolhasca – ACS Șomuzul Preutești

16:00 – 16:30 : AS Știința Mitoc – ACS Șomuz Fălticeni

Preuteștiul și Râșca participă la primul turneu de futsal al iernii

Începând de astăzi, timp de o lună, Asociația Județeană de Fotbal Suceava organizează a doua ediție a Campionatului Județean de Futsal.

AJF vrea să le ofere echipelor din Ligile a IV-a și a V-a posibilitatea de a se pregăti pentru returul campionatului care se va relua în luna martie. Competiția din acest an a adunat la start un număr de 20 de echipe (doar opt din Liga a IV-a). Meciurile se vor disputa pe durata a două reprize de câte 15 minute. Primele două clasate în cele 4 turnee zonale se vor califica la turneul final.

Primul turneu din campionat se va disputa sâmbătă, 6 februarie, la Gura Humorului, cu participarea echipelor: CS Gura Humorului, AS Ciprian Porumbescu, Șomuzul Preutești, Pleșul Râșca și Foresta Moldovița. Următoarele turnee se vor disputa la Milișăuți (14 februarie), Bosanci (21 februarie), Vicovu de Jos (27 februarie), Suceava (Turenul final – 6 martie).

Programul turneului de la Gura Humorului:

10.00 – AS Ciprian Porumbescu – Foresta Moldovița

10.40 – Șomuzul Preutești – Pleșul Râșca

11.20 – CS Gura Humorului – AS Ciprian Porumbescu

12.00 – Foresta Moldovița – Șomuzul Preutești

12.40 – Pleșul Râșca – Foresta Moldovița

13.20 – Șomuzul Preutești – CS Gura Humorului

14.00 – AS Ciprian Porumbescu – Șomuzul Preutești

14.40 – CS Gura Humorului – Pleșul Râșca

15.20 – Foresta Moldovița – CS Gura Humorului

16.00 – Pleșul Râșca – AS Ciprian Porumbescu