A.S. Foresta Fălticeni


Foresta_falticeniAnul înfiinţării:
1954
Culorile clubului: galben-verde
Echipament: galben-verde
Stadion: „Nada Florilor”(10.000 locuri)

Alte denumiri: Avântul Fălticeni (1954-1956), Recolta Fălticeni (1956), Energia Fălticeni (1957), Chimia Fălticeni (1982 – 1988); NC Foresta Suceava (1997 – 2002)


Palmares: Finala Cupei României ed. 1966-1967;

Trei sezoane în Divizia A (1997 -1998 / 1998-1999/ 2000-2001);

Cea mai spectaculoasa rasturnare de scor din istoria fotbalului românesc:

Dinamo – Foresta 4-5 (Dinamo conducea în min. 70 cu 4-0!)

Scurt istoric
– În anul 1956, „Recolta”, fostă „Avântul” Fălticeni, câştigă prima serie a Diviziei C şi promovează pentru prima dată în al doilea eşalon, unde activează şapte ani competiţionali;
– Din anul 1958, echipa va activa sub numele FORESTA, cea mai bună performanţă a următorilor ani, în Divizia B, fiind clasarea pe locul III în ediţia 1962 – 63. Un an mai târziu, Foresta retrogradează, continuând să evolueze timp de 10 sezoane în Divizia C (1964 – 1974). În această perioadă, se înregistrează şi cea mai bună performanţă a unei echipe de fotbal din Fălticeni, accederea în Finala Cupei României. Foresta Fălticeni a fost prima echipă din cel de-al treilea eșalon calificată în finala Cupei României, în 1967. După ce a eliminat în semifinale proaspăta campioană, Rapid (1-0 la Bacău), a pierdut finala în fața Stelei, cu 0-6.
– În vara anului 1974, Foresta revine în Divizia B, doar pentru un an, sub conducerea antrenorului Ego Munteanu. Urmează alte opt sezoane de luptă în cea de-a treia divizie.
La începutul anilor ’80 este inaugurat Stadionul „Nada Florilor”, cu un meci între Chimia Fălticeni (noul nume al echipei) şi Naţionala României. Sub acest nou nume, „Chimia”, Fălticeniul revine în anul 1983 în Divizia B. Avându-l ca antrenor pe Marin Alexandru Ţăndărescu, fotbaliştii termină sezonul 1983 – 84 pe locul 8 în prima serie. Următorul sezon echipa îl are ca antrenor pe Ioan Buzoianu care după două sezoane ajunge din nou cu Chimia în „C”.
– În 1989, se revine la denumirea „FORESTA” iar echipa joacă din nou în Divizia B. După Revoluţie, fălticenenii se regăsesc încă patru sezoane în B (chiar un sezon în noua Divizia A, urmare a schimbărilor în sistemul competiţional).
– Un singur sezon mai petrece Foresta în „C” (1994 – 1995), după care urmează cei mai buni ani din istoria echipei, chiar dacă aceasta a însemnat trimiterea echipei la Suceava şi schimbarea numelui în „Nord Club Foresta Suceava”. Motivul, Foresta promovează în primul eşalon unde evoluează timp de trei sezoane, cu o trecere prin divizia B în sezonul 1999 – 2000.
– Din anul 2001 începe declinul. Eugen Huţu, cel care le împlinise fălticenenilor poate cel mai frumos vis, nu mai găseşte în autorităţile judeţene sprijinul necesar iar Foresta se prăbuşeşte. Mai întâi termină un sezon de”B”pe locul 10, după care încheie campionatul 2002-2003 pe ultimul loc. În pauza competiţională a acestei ediţii de campionat, după îndelungi discuţii cu autorităţile din Suceava, Foresta revine pe „Nada Florilor”, pentru ultimele partide din istoria sa… Foresta Fălticeni nu a mai început ediţia 2003 – 2004 fiind exclusă din campionat. Din acest moment numele Forestei dispare din toate competiţiile fotbalistice ale României…

Istoric divizionar:

Divizia A

1997/98 1998/99 2000/01

Divizia B

1957 1957/58 1958/59 1959/60 1960/61
1961/62 1962/63 1963/64 1974/75 1983/84
1984/85 1985/86 1989/90 1990/91 1991/92
1992/93 1993/94 1995/96 1996/97 1997/98
1999/00 2001/02 2002/03

Divizia C

1956 1964/65 1965/66 1966/67 1967/68
1968/69 1969/70 1970/71 1971/72 1972/73
1973/74 1975/76 1976/77 1977/78 1978/79
1979/80 1980/81 1981/82 1982/83 1986/87
1987/88 1988/89 1994/95
Reclame
%d blogeri au apreciat asta: