Copiii din Fălticeni au dominat turneul județean de tenis Cupa Monitorul

Cotidianul Monitorul de Suceava a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în colaborare cu cluburile de tenis Select Suceava și Nada Florilor Fălticeni, un turneu dedicat copiilor cu vârsta până la 9 ani.

La turneu au participat  circa 40 de copii din Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni. Pentru unii ditre ei a fost prima participare la un concurs de acest fel. Toți copiii au plecat acasă cu un mic trofeu, dulciuri și amintiri de neuitat.

Și de această prestațiile copiilor din Fălticeni au fost la înălțimea așteptărilor. După numeroasele medalii obținute în competițiile din cursul verii, tenismenii pregătiți de instructorul Marcel Dascălu au dominat concursul de la Suceava, la toate categoriile de vârstă.

“O idee foarte bună a celor de la Monitorul de Suceava, de a le oferi copiilor din județ ocazia unei întâlniri într-o competiție de acest fel. Copiii din Fălticeni au fost buni și de această dată, au avut mai multă experiență după cele 15 turnee la care au participat în acest an, în urma cărora clubul și-a adăugat în palmares peste 100 de medalii. S-au legat prietenii și mulți dintre copii se vor întâlni și la alte evenimente pe care le vom organiza la Fălticeni în colaborare cu Federația Română de Tenis. Le mulțumesc părinților că au adus copiii la acest turneu, domnului Tiberiu Avram care s-a implicat în organizarea evenimentului, domnului Pop de la Clubul Select, care a pus la dispoziție terenurile de tenis, arbitrilor de la Fălticeni care au fost foarte corecți. Sperăm să revenim anul viitor cu mai mulți copii care îndreăgesc acest minunat sport care este tenisul de câmp, ne-a declarat instructorul Marcel Dascălu.

Categoria 4-7 ani, începători:

Locul 1 – Matei Ursache (Fălticeni)

Locul 2 – Ioana Lazer (Fălticeni)

Locul 3 – Octavian Chelban (Rădăuţi)

Nivelul Roşu (5-8 ani)

Locul 1 – David Arcip (Fălticeni)

Locul 2 – Karlo Piticaru (Câmpulung Moldovenesc)

Locul 3 – Iustin Andrei (Fălticeni)

Nivelul Portocaliu (8-9 ani)

Locul 1 – Ana Dumitru

Locul 2 – Lorena Sîrbu

Locul 3 – Matei Strugariu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s