Se reia Campionatul Național de Juniori Under 13

Sâmbătă, 1 aprilie 2017, se reiau jocurile în campionatul Național de Juniori Under 13, Ediția 2016-2017. În etapa a 14-a, Colegiul Național “Nicu Gane” se deplasează la Câmpulung Moldovenes, iar Foresta 2016 Fălticeni va juca acasă, pe Stadionul Nada Florilor. Meciurile sunt programate de la ora 13.00

Programul Etapei a 14-a

ACS Juniorul Cîmpulung Moldovenesc – Cn Nicu Gane Fălticeni

CSM Dorna 1 Vatra Dornei  – ACS Juniorul 1 Suceava

ACS Foresta Suceava – ACS Juniorul 2 Suceava

CSS Rădăuți  – CS Omnia Suceava

AS Viitorul Horodnic de Sus  – LPS CSS Suceava

AS Foresta 2016 Fălticeni  – CSM Dorna 2 Vatra Dornei

   Echipa  Puncte
1 ACS JUNIORUL SUCEAVA 1 39
2 LPS CSS SUCEAVA 32
3 CSM DORNA VATRA DORNEI 1 27
4 ACS JUNIOR CÎMPULUNG MOLDOVENESC 25
5 ACS FORESTA SUCEAVA 23
6 ACS JUNIORUL SUCEAVA 2 22
7 CSM DORNA VATRA DORNEI 2 20
8 CSS RĂDĂUȚI 14
9 AS FORESTA FĂLTICENI 2016 11
10 CS OMNIA SUCEAVA 7
11 CN NICU GANE FĂLTICENI 6
12 AS VIITORUL HORODNIC DE SUS 0

Performanța în canotaj predată antrenorilor de la cluburile sportive din județul Suceava

Clubul Sportiv Școlar “Nicu Gane” din Fălticeni a găzduit joi, 30 martie, cercul metodic la performanţă pentru ramura canotaj.

La activitatea au participat în jur de 50 de profesori și antrenori de cluburile sportive din județul Suceava: CSS Gura Humorului, CSS Rădăuţi, CSS Vatra Dornei, LPS Suceava, CSS Suceava şi CSS Fălticeni.

Coordonatorul CSS Nicu Gane, prof. Iulian Darabă ne-a informat că astfel de activități au loc de două ori pe an. Fiecare club sportiv desfășoară această activitate, prin rotație, la diferite ramuri sportive.

De această dată, la Fălticeni a venit rândul antrenorului Vasile Avrămia să le prezinte colegilor din județ cum se desfășoară pregătirea canotorilor.

Pentru că vremea nu a permis ieșirea pe apă, activitatea canotorilor s-a desfășurat pe ergometre, în Sala de sport “Gabriel Udișteanu”, și în bac-ul din incinta bazei sportive.

Under 11: Foresta Fălticeni a început returul cu două victorii

Duminică, 26 martie, pe terenul din campusul LPS Suceava au fost programate jocurile etapelor a 13-a și a 14-a, în Campionatul Național de Juniori Under 11.

Copiii de la Foresta Fălticeni au început sezonul de primăvară cu două victorii.

Rezultate etapele 13-14:

LPS CSS Suceava – ACS Foresta Suceava 16-0

ACS Juniorul Suceava – CSS Rădăuți 5-1

AS Foresta 2016 Fălticeni – ACS Foresta Suceava 5-1

CSS Rădăuți – LPS CSS Suceava 1-9

AS Viitorul Horodnic de Sus – ACS Juniorul Suceava 0-3

AS Viitorul Horodnic de Sus – AS Foresta 2016 Fălticeni 0-3

Clasament

1  LPS SUCEAVA 40
2  ACS JUNIORUL SUCEAVA 34
3  CSS RĂDĂUȚI 24
4  AS FORESTA FĂLTICENI 2016 18
5  ACS FORESTA SUCEAVA 9
6 AS VIITORUL HORODNIC DE SUS 0

Șomuz Fălticeni eliminată din Cupa României. Preuteștiul merge în semifinale alături de Rădăuți, Liteni și Frătăuții Vechi

În această după-amiază au fost programate partidele din sferturilor de finală ale Cupei României, etapa județeană, ediția 2016-2017.

În această fază a competiției au fost prezente trei echipe din zona Fălticeni: Șomuz Fălticeni, Șomuzul Preutești și Viitorul Liteni.

Fălticenenii au jucat în deplasare, la Rădăuți. Liderul Ligii a 4-a, Bucovina Rădăuți s-a impus cu un categoric 7-1, în condițiile în care Șomuz a trimis în teren mulți juniori. Au lipsit 5 jucători de bază: Stanca, Neagoe, Ailenei Fl., Furtună și Ov. Bosancu.

Șomuzul Preutești s-a calificat în semifinale după singurul meci care a avut nevoie de prelungiri pentru stabilirea echipei câștigătoare. A fost 1-1 în minutul 90, apoi Preuteștiul a marcat de două ori în prima repriză a prelungirilor. Toate golurile Șomuzului au fost marcate de Cătălin Vasiliu.

Viitorul Liteni merge în semifinale în urma victoriei cu 2-0 pe terenul echipei Forestierul Frumosu.

Cu același scor a câștigat și Progresul Frătăuții Vechi, pe terenul din Poieni Solca.

Ultimele două partide au fost conduse de arbitri din Fălticeni: Alexandru Blanariu, Robert Mărănduca și George Plantos (la Poieni Solca), respectiv Andrei Corduneanu, Chelaru Ilisei Andrei Silviu, Cosmin Silviu (la Frumosu).

Rezultate finale: 

Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni 7-1

Sporting Poieni Solca – Progresul Frătăuții Vechi 0-2

Dorna Vatra Dornei –  Șomuzul Preutești 1-3

Forestierul Frumosu – Viitorul Liteni 0-2

 

Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni 7-1 (5-1)

Marcatori: Stoian 3 , Ihnatiuc, Lelcu, Ionesi, Tofan / Martin Robert (p)

Arbitri: Sroder Robert, Naghi Petru, Pista Andrei (Suceava)

Rădăuți: Prutean – Alecsandru, Vitu, Vișinar, Antonesei, Julei, Zaremba, Ihnatiuc, Stoian, Lelcu, Bandi. Au mai intrat: Păsăilă, Mihai, Tofan, Ionesi. Antr. Daniel Bălan.

Fălticeni: Pascal – Seliuc, Ștefăroi, Netea (Gagiu), Pătrașcu, Plăcintă L., Zamă, Simion, Florea B., Sabie – accidentat (Drobotă), Martin. Antr. Iulian Darabă.

 

Dorna Vatra Dornei –  Șomuzul Preutești 1-3 (0-0/ 1-1)

A marcat pentru Preutești; Cătălin Vasiliu (3g.)

Arbitri: Lazăr Laurențiu, Prodan Dorin, Prodan Adrian (Gura Humorului)

Preutești: Dencef (Onică) – Ciurlă C., Vicovanu, Botoșanu (Feștilă), Țugui, Aileni A., Ciurlă A., Vasiliu R., Chihaia (Ilie), Vasiliu C., Ciubotaru (Zaharia). Antr. Cătălin Vasiliu

Liga 5: Rezultatele etapei a X-a

Seria I

CFR Moara – Viitorul Stroiești 7-1
Viitorul Verești – Sporting Bunești 5-0
Releul Mihoveni – Siretul Dolhasca 1-1
Steaua Dumbrăveni – Balada Ciprian Porumbescu 5-3
Silva Udești – Voința Hârtop 6-2

Clasament  Echipa Puncte
1. Releul Mihoveni 25 
2. Steaua Dumbraveni 20
3. Balada Ciprian Porumbescu 18
4. Viitorul Veresti 17
5. Viitorul Stroiesti 16
6. Sporting Bunesti 14
7. Silva Udesti 13
8. Siretul Dolhasca* 11
9. Vointa Hartop 4
10. CFR Moara 3

Seria a II-a

Voința Zvoriștea – Academica Gălănești 9-2
Sporting Poieni Solca – Bucovina Frătăuții Noi 10-1
Viitorul Negostina – Viitorul Arbore 6-2
Știința Mitoc – Concordia Grămești 1-0
Viitorul Horodnic de Sus – Viitorul Adâncata 4-2

 Clasament Echipa Puncte
1. Viitorul Horodnic de Sus 28
2. Vointa Zvoristea 25
3. Concordia Gramesti 19
4. Sporting Poieni Solca 18
5. Viitorul Adancata 18
6. Stiinta Mitoc 10
7. Bucovina Fratautii Noi* 9
8. Academica Galanesti 8
9. Viitorul Negostina 3
10. Viitorul Arbore* 3

Seria a III-a

Foresta Moldovița – Forestierul Falcău-Brodina 1-4
Avântul Frasin – Vânătorul Dorna Candrenilor 1-1
Bistrița Broșteni – Larix Dornișoara 3-0
Pleșul Râșca – Bradul Vama (nu s-a disputat)
CSM Dorna Vatra Dornei – a stat

Clasament

Echipa

Puncte
1. Dorna Vatra Dornei 21
2. Bradul Vama 17
3. Larix Dornisoara 16
4. Forestierul Falcau Brodina 13
5. Plesul Rasca 12
6. Avantul Frasin 11
7. Vanatorul Dorna Candrenilor 10
8. Bistrita Brosteni 9
9. Foresta Moldovita 4

 *echipe penalizate cu 3 puncte de Comisia de Disciplina a AJF

Clubul Kim Long Dao Fălticeni a obținut patru medalii la Campionatul Național pentru Copii

Sala Polivalentă din Iași a găzduit la sfîrșitul săptămânii, 25-26 martie 2017, întrecerile din cadrul Campionatului Național de Qwan Qi Do pentru Copii (4-12 ani)

Competiția s-a bucurat de o participare numeroasă: 27 cluburi din 19 orașe (12 județe), 534 sportivi la probele Thao Quyen (24 categorii tehnice individuale), 360 sportivi la probele Song Dau (10 categorii de lupta pe echipe), 60 de arbitri.

La Iași a fost prezent și clubul Kim Long Dao Fălticeni, cu 18 sportivi, la 8 categorii de Song DAO (luptă pe echipe) și 6 sportivi la proba de thao quyen (tehnică).

După cele două zile ale competiției, sportivii din Fălticeni, pregătiți de instructorul Marius Maxim, au obținut 4 medalii.

În prima zi, Ștefan Apopii a urcat pe podium, obținând locul 3 la Thao quyen (probă tehnică), categoria 9-10 ani.  Ștefan Apopii și Andrei Trifănucă au fost pe locul 3 la proba de Song DAO (luptă), la categoria 9-10 ani masculin, iar la categoria 9-10 ani feminin, Denisa Burlui și Alexandra Atomi s-au clasat pe primul loc.

Duminică a fost rândul Ioanei Maxim să aducă o nouă medalie clubului fălticenean. Ioana s-a clasat pe locul 2 la proba de Song DAO.

Ceilalți sportivi din Fălticeni s-au calificat în etapele superioare, dar nu au reușit să se califice în finalele probelor la care au concurat.

Cu ocazie competiției a avut loc si o strângere de fonduri pentru Maya, o fetita în vârstă de 9 ani, din Iași, bolnavă de leucemie, încercându-se astfel ca spiritul altruismului pentru cel în necaz și suferință să fie sădit în inimile copiilor.

 

Cei mai mici fotbaliști ai Forestei Fălticeni au participat la primul turneu

Grupa 2010 a clubului Foresta Fălticeni 2016 a participat la Cupa Play, organizată în județul Bacău, primul turneu al micilor fotbaliști.

Copiii s-au autodepășit, reușind o calificare spectaculoasă în semifinale. Evoluția celor mai tineri jucători ai clubului ne-a fost prezentată de antrenorul Dumitru Hreamătă:

“În primul meci am întâlnit echipa gazdă, Play Bacău, meci câștigat de micii fotbaliști cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Alex Chirilă și Luca Ciprian Sandu (6 ani). Următorul meci a fost împotriva echipei Profy Botoșani, echipă care ne învingea categoric 3-0 la Fălticeni la finalul lunii noiembrie. Scorul final a fost 3-2 pentru Foresta, semn că politica clubului nostru de a folosi jucători născuți în 2010 sau mai mici dă roade. Alex Chirilă și Luca Ciprian Sandu, cu o dublă, au fost marcatorii. Portarul Luca Loghin, născut în 2011, a făcut un meci mare demonstrând că postul de portar este asigurat și la grupa 2010 și la 2011. Ultimul meci din grupă l-am pierdut, 0-2 în fața echipei Aerostar Bacău. Astfel, am terminat grupa pe locul 2 și am obținut calificarea în semifinale”, .

Miza meciurilor și oboseala și-au spus însă cuvântul în semifinală: “Am pierdut clar, 0-7 cu Juniorul Suceava, semn că mai avem mult de muncă. În finala mică am fost nevoiți să jucăm meci după meci, fără pauză. Adversară ne-a fost aceeași Aerostar Bacău, echipă care de această dată ne-a învins cu 4-0, dar scorul nu reflectă realitatea din teren. Echipa noastră a avut momente bune de joc și ocazii de a marca. Pentru primul turneu al grupei, rezultatul este unul mai mult decât onorabil, în condițiile în care am fost singura echipă din primele 4 cu 2 jucători născuți în 2011! Mulțumim părinților pentru sprijinul și încurajările la adresa echipei și le transmit să aibă răbdare, pentru că la grupa 2010 vom forma în viitorul apropiat o echipă ambițioasă și inimoasă care va aduce multă bucurie în inimile lor. Mulțumim încă odată firmei ROMFOUR care ne asigură transportul gratuit la toate deplasările”, a precizat prof. Dumitru Hreamătă

Din lotul Forestei Fălticeni – Grupa 2010 au făcut parte: Alex Chirilă (căpitanul echipei), Luca Loghin (2011), Ștefan Doroftei, Narcis Mogîrzan, Rareș Ochiană, Luca Sandu (2011), Eduard Baltag, Robert Corduneanu, Antonio Buta.

Juniori A1: Rezultatele etapei a XVI-a

Forestierul Frumosu – Șomuz Fălticeni 6-4
Șomuzul Preutești – Stejarul Cajvana 3-1
Viitorul Liteni – Bucovina Rădăuți 2-4
Progresul Frătăuții Vechi – Moldova Drăgușeni 5-0
Foresta II Siret – Recolta Fântânele 5-2
Bradul Putna – Victoria Vatra Moldoviței 0-3
CS Gura Humorului – Avântul Volovăț 3-0

Clasament:

Echipa Puncte
1. Bucovina Radauti 43
2. Foresta II Siret 36
3. Viitorul Liteni 35
4. Victoria Vatra Moldovitei 31
5. Progresul Fratautii Vechi 29
6. Bradul Putna 28
7. Somuz Falticeni 25
8. Forestierul Frumosu 20
9. CS Gura Humorului 19
10. Somuzul Preutesti 19
11. Moldova Draguseni 15
12. Stejarul Cajvana 14
13. Recolta Fantanele* 6
14. Avantul Volovat 6

Junioarele de la CSS Nicu Gane au surclasat Vulpițele Galbene

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar “Nicu Gane” continuă parcursul bun în noua ediție a Ligii de junioare Under 15, competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal.

În etapa a doua a grupelor, echipa pregătită de prof. Marcel Irimie a învins la scor echipa Vulpițelor Galbene din Roman, pe Stadionul “Tineretului” din Fălticeni. Junioarele au fost susținute din tribună de componentele echipei Armonia Fălticeni.

Cele patru goluri ale partidei au fost marcate de Bianca Loghin, Denisa Boliacu, Elena Sîrghi, Alesia Leonte.

A fost a doua victorie, una care mărește șansele echipei de a se califica la turneul final. Calificarea depinde însă și de rezultatele celorlalte 3 echipe din Grupa E.

Din această etapă mai este de disputat jocul dintre Onești și Navobi Iași (31 martie), dar și două partide pe data de 29 aprilie: Navobi Iași – CSS Nicu Gane și Vulpițele Galbene – FC Onești.

CSS Nicu Gane: Ciobanu Miruna, Loghin Bianca, Lazăr Andreea, Leonte Alesia, Sîrghi Elena, Boliacu Denisa, Holotă Denisa, Roșu Delia, Dumitriu Gabriela, Vacariu Ionela, Bejunariu Anda, Bîrliba Ana, Bozan Andreea și Gagiu Lorena.

 “Pentru prima dată în scurta mea carieră de antrenor, am simțit după un meci satisfacție și recunoștință. Astăzi am avut onoarea să văd o echipă adevărată, o echipă care a jucat un fotbal deosebit. Chiar dacă au fost grșeli, am văzut la lucru o echipă care poate da o lecție de fotbal multor echipe de seniori. A fost singura zi în care m-am simțit onorat că pot să îndrum aceste fete și îmi doresc, indiferent de rezultatele viitoare, să joace același fotbal pe care l-au practicat și astăzi”, a mărturisit după joc antrenorul Marcel Irimie.

CLICK  GALERIE  FOTO  COMPLETĂ 

Fălticeniul a câștigat turneul de volei Cupa Nada Florilor – Old Boys

La sfârșitul săptămânii, Clubul Sportiv Școlar “Nicu Gane” a organizat a doua ediție a Turneului de volei Cupa Nada Florilor – Old Boys.

Competiția, aflătă la ediția a doua, a avut ca invitate patru echipe din Bacău, Piatra Neamț, Reghin, Onești, alături de veteranii din Fălticeni.

Statut de invitată a avut și echipa de cadeți CSS Nicu Gane. Fălticenenii sunt calificați turneul final al cadeților, astfel că participarea la turneul veteranilor a constituit un antrenament reușit.

Turneul s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu”.

După disputarea meciurilor din faza grupelor cele mai bune echipe și-au disputat meciurile de clasamen.

Prezentă pentru prima dată la Fălticeni, echipa din Reghin s-a impus cu 2-1 în fața echipei din Piatra Neamț, în finala mică.

Veteranii Fălticeniului au fost superiori echipei Bacăului, adjudecându-și pentru prima dată titlul de campioani la acest turneu.

Echipa Fălticeniului i-a avut în componență pe: Marius Moșneagu, Gabriel Bouariu, Ionel Ciocan, Marius Stan, Mercore Cosmin, Bogdan Bădărău, Bogdan Bîlbă, Marian Sergiu, Andrei Tănase, Călin Paşcu.

Competiția s-a bucurat de sprijinul financiar al Primăriei Fălticeni.

Rezultate:

Grupa A

Onești – Reghin 0-2

Fălticeni – Reghin 2-0

Fălticeni – Onești 2-0

Grupa B

Cadeți Fălticeni – Piatra Neamț 1-2

Bacău – Piatra Neamț 2-0

Cadeți Fălticeni – Bacău 0-2

Finala mică: Reghin – Piatra Neamț 2-1

Finala mare: Fălticeni – Bacău 2-0

GALERIE  FOTO COMPLETĂ