Fetele de la Armonia Fălticeni au confirmat forma bună pe care o traversează în acest sezon al Ligii 1.
Fălticenencele au obținut duminică, 16 octombrie, a treia victorie consecutivă, a doua în deplasare, 3-1 pe terenul echipei Universitatea Galați. Cele trei puncte obținute astăzi îi consolidează Armoniei locul 3 pe podium.
Victoria a fost consfințită de reușitele Lăcrămioarei Perijoc (2 goluri la primul meci jucat pentru Armonia în campionat) și Dorina Onofrei (din penalty). Și la acest joc, Armonia l-a avut ca susținător pe fostul antrenor Marcel Irimie.
Armonia a jucat în formula: Bălăneasa – Pintilie, Țibichi, Holthauser, Dumitru, Lazăr, Perijoc L., Neda, Casian, Onofrei, Roșu C. Antr. Alin Rotaru și Paul Suceveanu.
Rezultatele etapei a 4-a (Seria 1):
Universitatea Alexandria – Real 2 Craiova 4-0
Măgura Bacău – Selena Constanța 0-1
Universitatea Galați – Armonia Fălticeni 1-3
Viitorul Reghin – CSm Pașcani 7-0
Clasament: 1. Univ. Alexandria – 12p. /2. Selena Constanța – 12p./ 3. Armonia Fălticeni – 9p./ 4. Real 2 Craiova – 6p./ 5. Viitorul Reghin 3p./ 6. Univ. Galați – 3p./ 7. Măgura Bacău – 0p./ 8. CSM Pașcani – 0p.